Skip to content

Sensul vietii

20 Februarie 2013

“Psihiatrul este abordat astăzi din ce în ce mai mult de pacienţi care îl pun mai degrabă în faţa unor probleme omeneşti decât a unor simptome nevrotice. Il confruntă pe medic cu întrebări de genul: „Ce sens are viaţa mea?”

As dori să citez următorul exemplu: odată, mama unui băiat care murise la vârsta de 11 ani a fost internată în secţia mea după o tentativă de suicid. Dr. Kurt Koucourek i-a adresat invitaţia de a participa la un grup terapeutic şi s-a nimerit că eu am intrat în încăpere chiar în timpul psihodramei pe care o conducea el. Femeia tocmai îşi istorisea viaţa. La moartea fiului ei rămăsese doar cu băiatul cel mai mare, handicapat, care suferea de pe urma unei paralizii infantile. Sărmanul băiat trebuia deplasat cu ajutorul unui scaun cu rotile. Ca atare, mama s-a revoltat împotriva sorţii. Când însă a încercat să se sinucidă împreună cu fiul său, tocmai acest copil handicapat a împiedicat-o; el iubea viaţa! Pentru el viaţa avea sens. De ce însă nu si pentru mama sa? Cum se putea ca viaţa ei să mai aibă totuşi rost? Si cum am fi putut noi să o ajutăm să devină conştientă de sensul vieţii sale?

M-am amestecat în discuţie şi, improvizând, am întrebat o altă femeie din grup ce vârstă are, iar ea mi-a răspuns: „Treizeci de ani”. Eu i-am replicat: „Nu, nu ai treizeci, ci optzeci de ani, si esti pe patul de moarte. Şi acum priveşti înapoi la viaţa ta, o viaţă în care n-ai avut copii, dar în care te-ai bucurat de succes financiar şi de prestigiu social.” Am invitat-o să îşi imagineze ce ar fi simţit într-o astfel de situaţie. „Ce ţi-ai spune ţie însăţi?”. Daţi-mi voie să citez răspunsul ei aşa cum l-am înregistrat pe bandă în timpul acelei şedinţe terapeutice. „Oh, am fost măritată cu un milionar, am dus o viaţă uşoară, îmbelşugată şi am trăit-o la maximum! Am flirtat cu bărbaţi, i-am aţâţat cum mi-a plăcut! Insă acum am optzeci de ani, nu am copii şi, privind înapoi la viaţa mea, ca o femeie bătrână ce sunt, nu văd ce rost a avut. De fapt, trebuie să spun că viaţa mea a fost un eşec!”

Atunci am invitat-o pe mama copilului handicapat să-şi imagineze de asemenea că priveşte înapoi la viaţa sa. Haideţi să ascultăm ce a avut ea de zis, aşa cum a rămas înregistrat pe bandă: „Mi-am dorit să am copii şi dorinţa mi-a fost ascultată. Un băiat mi-a murit, iar celălalt, handicapat, ar fi ajuns într-o instituţie pentru handicapaţi dacă nu i-aş fi purtat eu de grijă. Deşi este handicapat şi neajutorat, el este, mai presus de toate, băiatul meu. Şi, astfel, am făcut să aibă parte de o viaţă mai bună; am făcut din fiul meu o fiinţă umană mai împlinită.” In momentul acela a izbucnit în lacrimi şi, plângând, a continuat: „în ceea ce mă priveşte, pot privi împăcată înapoi la viaţa mea, pentru că viaţa mea a fost plină de sens şi m-am străduit din greu să o duc la bun sfârşit. Am făcut tot ce am putut mai bun pentru fiul meu. Viaţa mea n-a fost un eşec!” Privind la întreaga ei viaţă ca şi cum s-ar fi aflat pe patul de moarte, femeia a putut dintr-odată să vadă sensul vieţii ei, un rost care includea până şi întreaga ei suferinţă.

Ca urmare, îi devenise limpede că până şi o viaţă scurtă ca aceea a băiatului său mort prematur putuse să fie atât de plină de bucurie şi de dragoste, încât avusese mai mult rost decât o viaţă de optzeci de ani.” ( Viktor E. Frankl )

Anunțuri
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: